Beriliul este folosit în industria nucleară (aplicaţii militare, energetice, în cercetare), electronică (la fabricarea semiconductorilor ceramici şi a cipurilor electronice), la fabricarea de aliaje (cu cuprul).

Afecţiuni profesionale acute determinate de expunerea la beriliu nu au mai apărut de câteva decenii, prin măsuri tehnice de control a proceselor industriale.
Afecţiunea cronică produsă de expunerea la beriliu, numită berilioză, rămâne însă o provocare pentru specialişti, întrucât spre deosebire de alte intoxicaţii cronice profesionale cu metale, berilioza este o boală imunologică, având ca mecanism patogenic hipersensibilitatea la beriliu, mediată celular (tip IV), care apare inclusiv la expuneri mai mici decât standardele impuse.

Sensibilizarea alergică apare la 5-15% din muncitorii expuşi la beriliu, fără însă să existe o relaţie directă doză-efect (ceea ce are implicaţii organizatorice, stabilirea unei limite maxime de expunere nu garantează absenţa bolii). O dată persoanele sensibilizate, manifestările bolii apar cu o latenţă variabilă (de ordinul anilor); nu se poate afirma că toate persoanele care prezintă sensibilizare la beriliu, vor dezvolta berilioză.

Berilioza este o boală granulomatoasă cronică (cu formare de granuloame) care afectează în principal plămânii, în secundar alte organe (ficatul, rinichii etc.), foarte asemănătoare cu sarcoidoza.

Manifestări clinice: tuse seacă, dispnee la efort.
Radiografia pulmonară standard pune în evidenţă modificări interstiţiale, care seamănă cu cele din sarcoidoză.

Singurul test de laborator specific şi potrivit este testul de proliferare limfocitară la sărurile de beriliu (prescurtare în engleză BeLPT, Berilium Lymphocytes Proliferation Test), care constă în punerea în contact „in vitro” a limfocitelor prelevate din sânge sau lichidul de lavaj bronhoalveolar ale pacientului cu săruri de beriliu; în caz de sensibilizare alergică apare o proliferare limfocitară.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza:

• Expunerii profesionale la beriliu
• Prezenţa bolii interstiţiale pulmonare
• Test pozitiv de proliferare limfocitară la sărurile de beriliu (prescurtare BeLPT, Berilium Lymphocytes Proliferation Test).

Primele două criterii au o sensibilitate scăzută, motiv pentru care testul de proliferare limfocitară se impune pentru un diagnostic corect.

Conduită ulterioară diagnosticului: restricţie de expunere la beriliu, monitorizare ulterioară.

Profilaxie
Profilaxia trebuie să cuprindă în primul rând măsuri tehnice de scădere a expunerii la beriliu, purtare de echipament individual de protecţie. Prevenirea bolii pulmonare se bazează pe prevenirea sensibilizării.

În cadrul supravegherii medicale a angajaţilor expuşi profesional la beriliu, din punct de vedere medical este justificată testarea screening a acestora prin aplicarea testului de proliferare limfocitară, urmată de restricţia de expunere la beriliu a acelor angajaţi, găsiţi cu sensibilizare la beriliu, care reprezintă candidaţi la berilioză în caz de continuare a expunerii.
Evaluarea medicală poate include: chestionar asupra simptomatologiei respiratorii, examen clinic obiectiv al aparatului respirator, spirometrie (eventual chiar şi capacitatea de difuzie alveolo-capilară), radiografie pulmonară.

Bibliografie:
Rosenstock, Linda - „Textbook of Clinical Occupational and Environmental Medicine”, Elsevier Saunders 2005