Gravitatea şi mecanismul acţiunii curentului electric la trecerea prin organism depinde de:

Tensiune (Voltaj): sub 1000 V sunt curenţi de joasă tensiune, care produc moartea prin fibrilaţie ventriculară, peste 1000 V, moartea se produce prin arsuri extinse; tensiunile joase de ordinul a câtorva zeci de volţi nu sunt letale.

Intensitate (Amperaj): reprezintă factorul de periculozitate al curentului electric (după legea lui Joule, căldura degajată este proporţională cu pătratul intensităţii); intensitatea depinde de voltajul sursei (constant) şi de rezistenţa ţesuturilor prin care trece curentul electric (variabilă);
- sub 10 mA – nu este periculos, curenţii de această intensitate sunt folosiţi pentru îngrădirea de ţarcuri, garduri
- peste 15-20 mA – se produc contracturi musculare tetanice (inclusiv ale musculaturii respiratorii – asfixie)
- peste 30-40 mA – sunt afectaţi centrii care comandă automatismul cardiac şi apare fibrilaţia ventriculară (în caz de curent alternativ) sau asistolie (în caz de curent direct)

Frecvenţa curentului
Curentul direct acţionează prin modificări electrolitice, este 3 ori mai puţin periculos decât curentul alternativ. Curenţii direcţi de înalt voltaj tind să producă spasme musculare care aruncă victima la distanţă faţă de sursă, ceea ce reduce durata de expunere, dar creşte riscul de traumă mecanică.
Curentul alternativ produce arsuri, necroze, rupturi, iar periculozitatea scade o dată cu creşterea frecvenţei (invers proporţional). Curentul alternativ produce contracţii musculare continue (tetanice), atunci când frecvenţa este între 40-110 Hz.

Timpul de acţiune – sunt două posibilităţi
- desprinderea cu forţă a persoanei de sursa de curent şi aruncarea ei la pământ, întrerupându-se circuitul, apărea la tensiuni înalte, unde persoana uneori nici nu atinge sursa doar intră într-un câmp electric foarte intens provocând o descărcare electrică
- fixarea şi mai puternică de sursă, prin contracţia tetanică a muşchilor mâinii care ţine o unealtă metalică (explicaţia fixării este aceea că muşchii flexori ai mâinii şi antebraţului sunt mai puternici decât cei extensori), apare la frecvenţe joase (de exemplu la frecvenţa industrială de 50 Hz) şi la intensităţi ale curentului electric de peste 15mA.

Drumul parcurs de curentul electric în organism
- local, picior-mână, picior-picior, mână-mână, mână-cap
- de obicei curentul urmează drumul cel mai scurt, pe calea minimei rezistenţe electrice; se poate răsfira ajungând în toate părţile organismului, dar majoritatea curentului urmează calea cea mai scurtă

Rezistenţa electrică
- este maximă în cazul pielii groase şi uscate
- este minimă la ţesutul nervos, vase sanguine
- cu cât rezistenţa la trecerea curentului electric este mai mare, cu atât energia acestuia este transformată în energie termică iar leziunile (prin coagularea proteinlor) provocate sunt mai mari
- pielea, având o rezistenţă mare, necesită o anumită energie respectiv un anumit interval de timp pentru a fi străbătută de curentul electric în drumul său spre ţesuturile interne, numit timp de străpungere (0,5 secunde). Pe măsură ce timpul de contact creşte, se formează vezicule şi pielea oferă o rezistenţă mai scăzută. Umiditatea sau transpiraţia produc o scădere importantă a rezistenţei pielii.

Electrocutarea

Din punct de vedere obiectiv:
- marca electrică reprezintă locul de intrare şi ieşire a curentului electric, este o zonă rotund-ovalară, cu diametrul de 2-3 cm, galben-cenuşie, nedureroasă, subdenivelată;
- arsuri electrice de diferite grade, până la carbonizare, care se consideră şi se tratează ca şi arsurile termice (predicţia gravităţii leziunilor interne pe baza leziunilor cutanate nu este posibilă)
- aritmii cardiace, până la fibrilaţie ventriculară
- pierderea tranzitorie a conştienţei în electrocutările de înaltă tensiune

Din punct de vedere subiectiv:
- în momentul electrocutării apar dureri generalizate, mai intense pe traiectul prin organism al curentului electric, contracturi musculare dureroase, inclusiv contracturi ale musculaturii respiratorii, cu respiraţie dificilă şi imposibilitate de a striga
- imediat după electrocutare: cefalee, vărsături, crize epileptiforme, confuzii mentale, obnubilare
- sechele post-electrocutare: neurovegetative (fatigabilitate, irascibilitate, tulburări de somn), nervoase periferice (disestezii, pareze, tremor, dureri), endocrine (hipotiroidie, afectare ovariană, pancreatică), cardiovasculare (asistolie/fibrilaţie ventriculară, alte aritmii sau tulburări de conducere, tahicardie sinusală, dureri precordiale, tromboze venoase periferice), muscular (rabdomioliză cu insuficienţă renală acută, hematoame, dureri), osteoarticular (fracturi, luxaţii), alte complicaţii secundare (cataractă)

Tratamentul de urgenţă în caz de electrocutare

Managementul în prespital al cazurilor de electrocutare este compus din 3 etape: asigurarea securităţii locului accidentului, triajul victimelor şi primul ajutor

Asigurarea securităţii locului accidentului: întreruperea contactului cu sursa, mare atenţie pentru protecţia salvatorilor şi a persoanelor din jur; cea mai sigură este întreruperea curentului electric de la un întrerupător, folosirea mănuşilor de protecţie electrică fiind nesigură (chiar o gaură microscopică în mănuşă poate fi periculoasă)

Triajul victimelor: în cazul accidentelor cu multiple victime, se va acorda prioritate acelora aflate în stop cardiorespirator (invers faţă de regulile tradiţionale de triaj în urgenţe), întrucât victimele unei electrocutări care respiră au o probabilitate mică de a deceda la locul accidentului

Primul ajutor: resuscitare cardiovasculară, dacă este nevoie inclusiv defibrilare (cu defibrilator semiautomat, dacă este disponibil); evaluarea leziunilor externe şi interne = bilanţul lezional; în cazul suspiciunii unei leziuni ale coloanei vertebrale, se va proceda la imobilizare pe un plan dur (pentru a preveni lezarea măduvei spinării prin mobilizarea victimei); fracturile şi luxaţiile vor fi imobilizate în atele, arsurile vor fi acoperite cu pansamente uscate şi curate; stabilirea unei linii intravenoase cu ser fiziologic;

Ulterior, în serviciul de urgenţă spitalicesc, se va realiza tratamentul leziunilor şi profilaxia complicaţiilor precoce şi tardive.

Profilaxia tehnică: izolarea instalaţiilor, împământare, deconectare surse, bariere, semnalizare de securitate, unelte izolate electric, echipament individual de protecţie
Profilaxia organizaţională: instruire corespunzătoare a lucrătorilor, acces numai pentru lucrătorii instruiţi în securitatea electrică, proceduri de lucru în siguranţă
Profilaxia medicală: depistarea angajaţilor cu boli oftalmologice, psihice, neurologice, cardiace, care pot determina inaptitudine prin risc crescut de electrocutare datorită tarelor organice

Consultul de medicina muncii:

În munca la reţele de înaltă tensiune, la angajare, sunt obligatorii pe lângă examenul clinic şi ECG, examen oftalmologic, psihologie, iar la indicaţia medicului de medicina muncii şi examen neurologic, psihiatric.
În munca la reţele de medie sau joasă tensiune, la angajare, sunt obligatorii numai examenul clinic şi ECG, celelalte examinări efectuându-se numai la indicaţia medicului de medicina muncii.
Examenul medical periodic va urmări aceiaşi parametri în evoluţie, consulturile de specialitate se efectuează la indicaţia medicului de medicina muncii.

Bibliografie selectivă:
Joseph LaDou – „Current occupational and environmental medicine”, Lange Medical Books, 2004

Rosen Emergency Medicine, Mosby-Elsevier Editions, 2006

HG 355/2007