Expunere profesională: în exploatările miniere (sursa cea mai importantă de degajare de Mn, acesta fiind al doilea cel mai abundent metal greu din scoarţa Pământului), industria siderurgică – oţeluri, la fabricarea de chibrituri, baterii, artificii, electrozi de sudură, sticlă, ceramică, vopsele, cerneluri, medicamente, fungicide, substanţe antiexplozive, diferite substanţe chimice.

Se absoarbe aproape numai pe cale inhalatorie, de aceea cu intoxicaţia cu mangan poate apărea numai în context profesional.

În expunerea acută, la fum care conţine mangan, pot apărea: febra de fum, sindrom de iritaţie a căilor respiratorii superioare, pneumonie chimică.
Permanganatul de potasiu (KMnO4) este iritant pentru ţesuturi datorită capacităţii sale de oxidare (este folosit diluat în soluţii antiseptice).

În expunere cronică, după o perioadă de latenţă variabilă între 2 luni şi 20 ani apare un sindrom neurologic specific, numit manganism, cu evoluţie progresivă, chiar şi după încetarea expunerii.
Există şi efecte subclinice ale manganismului.
Iniţial apar: anorexie, apatie, astenie, somnolenţă, cefalee, scăderea sociabilităţii, depresie sau excitare. Unii pot prezenta episoade de excitare, agresivitate, halucinaţii (psihoza manganică).
Ulterior evoluţia este spre afectarea vorbirii (încetinire, vorbire nearticulată, până la mutism), facies inexpresiv (masca manganică), plâns / râs necontrolat, hiperreflexie, adiadocokinezie, tulburări ale mersului („mersul de cocoş”), tremor, micrografie.
Deşi tabloul clinic în manganism are manifestări asemănătoare cu cele din boala Parkinson, există şi diferenţe: simptomele psihiatrice apar mai devreme, este prezent „mersul de cocoş” şi distonie.

Examinări de laborator şi paraclinice:
Examenul RMN pune în evidenţă modificări caracteristice: acumulare de mangan la nivel cerebral (în special în pallidum, nucleul caudat, putamen, cortex cerebral)
Determinările de mangan din sânge şi urină nu se corelează bine cu expunerea recentă sau cronică şi nu trebuie folosite ca indicatori definitivi de expunere.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza: expunerii la mangan, manifestărilor clinice,
examenului RMN.

Tratament: încetarea expunerii la mangan (într-un stadiu cât mai precoce); chelarea şi tratamentul cu levodopa, ca în parkinsonism nu sunt eficiente.

Prevenţia
Controlul tehnic al expunerii la mangan
Supravegherea medicală se bazează pe detectarea precoce a tulburărilor de personalitate şi de motilitate, pentru a putea recomanda încetarea expunerii şi astfel preveni progresia rapidă a bolii spre forme avansate.

Bibliografie:
Linda Rosenstock - „Textbook of Clinical Occupational and Environmental Medicine”, Elsevier Saunders 2005