Zincul este ubicuitar în mediu, se regăseşte în multe alimente, şi reprezintă un nutrient esenţial.
Expunere profesională: minerit, metalurgia zincului, galvanizare, utilizarea ca pigment şi săruri (ZnO), pentru zugrăvit, clorura de zinc pentru tratarea lemnului, sulfat de zinc ca astringent, dezinfectant, fosfatul de zinc ca raticid.

Febra de fum este o afecţiune caracteristică oxizilor metalelor (nu numai zinc), care apare la fabricarea şi sudura ţevilor galvanizate (zincate), când temperatura este de peste 930 grade C, peste temperatura de vaporizare a zincului, care în reacţie cu oxigenul din aer formează oxidul de zinc; acesta precipită formând fumuri din particule de dimensiune respirabilă (0,2 – 1 micron), ajung la nivel alveolar şi denaturează proteinele celulare bronşice şi alveolare, complexul zinc + proteine ajunge în circulaţie şi este răspunzător pentru manifestările clinice.

Sindromul clinic apare la 2-10 ore după inhalarea de fum de oxid de zinc, şi se compune din tuse, frisoane, febră chiar peste 40 grade C, alterarea stării generale, dispnee, mialgii, dureri articulare. Simptomatologia este autolimitantă, în general în dimineaţa zilei următoare simptomatologia este remisă complet, boala durează maxim 24-48 ore.

Obiectiv pot fi prezente raluri bronşice, sibilante. Laborator: leucocitoză. Determinarea zincului din sânge sau urină nu este utilă. Radiografie pulmonară: infiltrate izolate. Spirometrie: scăderea VEMS, CV, DLCO.

Tratament simptomatic, suportiv (antipiretice, antialgice, lichide).

Prevenţia constă în măsuri tehnico-organizatorice, de evitare a expunerii la fumuri de oxid de zinc, purtare de mască respiratorie de protecţie.

Bibliografie:
Linda Rosenstock - „Textbook of Clinical Occupational and Environmental Medicine”, Elsevier Saunders 2005
Loránd Szász – Medicina Muncii - curs universitar, Tirgu Mures, 2001