Expertizarea medicala si recuperarea capacitatii de munca angajatilor cu boli profesionale

Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui popor. Gospodarirea acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.

Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de invaliditate nu reprezinta un scop în sine, ci reprezinta doar o etapa a procesului de recuperare, în care se asigura conditiile de subzistenta a individului (prin indemnizatia de invaliditate) si tratamentul recuperator corespunzator.

Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care capacitatea de munca poate fi recuperata dupa boli profesionale sau accidente de munca se realizeaza de catre medicul expert al asigurarilor sociale prin cabinetele si oficiile judetene de expertiza a capacitatii de munca pe baza:

• diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în cazul bolilor profesionale) sau a medicului specialist curant (în cazul accidentelor de munca)
• diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a gradului tulburarilor functionale, pe baza examenului clinic si paraclinic, generate de boala sau accidentul care a produs invaliditatea, diagnostic functional stabilit de catre medicul expert al asigurarilor sociale.

Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe baza carora s-a stabilit diagnosticul clinic, confruntând documentatia medicala de fundamentare întocmita de medicul curant propunator de pensie cu criteriile necesare pentru precizarea diagnosticului respectiv.

Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza Clasificarea Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv criteriile stabilite de forurile stiintifice autorizate.

În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de catre Directia de Sanatate Publica si (dupa caz) de Comisia de Pneumoconioze. În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul verbal de cercetare al accidentului de munca, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca.

În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând cont de elemente clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor functionale pe 5 trepte de intensitate, criterii elaborate separat pentru fiecare afectiune, sau aparat. Sistemul de cuantificare este conceput astfel încât sa faciliteze elaborarea diagnosticului capacitatii de munca.

Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau consecintele accidentului de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor respective în raport cu importanta lor în determinarea incapacitatilor, dar cu pastrarea diagnosticului de boala profesionala sau accident de munca pe primul loc, daca aceasta a fost afectiunea care a determinat initial invaliditatea.

Stabilirea nivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si viata cotidiana se face în procente de incapacitate, deduse din nivelul deficientei functionale si al elementelor de investigatie sociala care atesta aceste incapacitati adaptative.

Raspunderea medicului expert al asigurarilor sociale în declararea aptitudinii partiale sau totale de munca a unei persoane cu anumite deficiente este deosebita si de aceea ea trebuie sustinuta pe urmatoarele elemente obiective:

• particularitatile de vârsta si sex
• bilantul morfologic care evidentiaza tulburarile integritatii corporale
• bilantul functional cu evidentierea capacitatii de prestatie fizica, psihica si intelectuala a persoanei în cauza si limitele acestora
• cunoasterea nivelului de pregatire generala si de pregatire profesionala, ruta profesionala a persoanei expertizate
• compararea capacitatii adaptative cu solicitarile muncii profesionale sau ale unui anumit loc de munca
• cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca de catre piata muncii

Bilantul morfologic al diferitelor tulburari de statica, locomotie si gestualitate necesita pentru a indica reluarea activitatii:

• un nivel mai înalt de scolarizare si profesionalizare, care sa excluda prestarea unor activitati fizice de solicitare a unor segmente de corp sau de ortostatism, locomotie sau gestualitate, dupa caz;
• cunoasterea gradului de adaptare si compensare a tulburarilor morfologice pe care le are cel în cauza
• posibilitatea de a adapta locul de munca la capacitatea de prestatie a individului, asigurându-i o productivitate apropiata de normal
• comprehensiunea colectivului de muncp, acceptarea si integrarea deficientului

Sunt contraindicate locurile de munca în care se pericliteaza starea de sanatate, agraveaza deficitul de gestualitate sau de statica si locomotie sau predispune la accidente de munca.

Bilantul functional al capacitatii de prestatie fizica este deosebit de necesar pentru cunoasterea nivelului posibil de încarcare energetica profesionala. Pentru aceasta se realizeaza probe de efort în trepte care indica nivelul capacitatii adaptative a organismului la un anumit nivel de prestatie energetica, la care trebuie sa se adauge consideratiile legate de încarcarile suplimentare ale mediului de munca.

Cunoasterea nivelului de pregatire generala si profesionala, precum si ruta profesionala a persoanei este absolut necesaraîntrucât cu cât nivelul de pregatire este mai ridicat, cu atât este mai usor, în conditiile noilor tehnologii, sa se realizeze readaptarea la munca sau însusirea unei alte calificari prin cursuri scurte de recalificare. Tocmai lipsa de pregatire reprezinta adesea handicapul cel mai greu de depasit în reluarea muncii.

Din ruta profesionala se pot trage concluzii asupra posibilitatii îndeplinirii unei activitati compatibile cu starea prezenta a deficientului, chiar daca ea nu corespunde cu ultima munca efectuata. Un stagiu scurt de reacomodare cu activitatea repsectiva îl poate face din nou apt de munca. Nu trebuie uitat ca experienta profesionala dobândita este de natura sa prevaleze asupra unei reduceri performantiale actuale.

Compararea potentialului morfologic si functional cu solicitarile muncii profesionale ale unui loc de munca se bazeaza pe cunoaseterea efectiva a locurilor de munca disponibile, a conditiilor tehnologice si de mediu în care se desfasoara munca. Legislatia româneasca în vigoare obliga invalidul sa se supuna actiunilor de recuperare, dar nu prevede în mod expres si obligatia factorilor implicati în recuperare, în special a organizatorilor procesului de productie, a patronilor, de a reîncadra în munca acesti deficienti.

Aspectele de vârsta si sex pot fi limitative, mai ales atunci când se pune problema reorientarii si recalificarii profesionale.

Cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca si cerintele pietei muncii reprezinta o etapa importanta care poate fi realizata numai prin legatura permanenta cu Agentiile Judetene de Ocupare si Formare Profesionala, cu angajatorii, cu medicul de medicina muncii din unitatea în care ar urma sa se faca încadrarea.

Prognosticul de recuperabilitate se face pe baza urmatoarelor criterii:

• criterii medicale - stadiul de evolutie al bolii, reversibilitatea leziunilor, complicatii li gradul tulburarilor functionale, respective raspunsul la tratament;
• criterii psihologice - particularitatile de personalitate ale bolnavilor, reactia psihica fata de boala, motivatia pentru munca, pentru profesie;
• criterii sociale - problemele sociale, familiale si generale si gradul de înrâurire asupra motivatiei;
• criterii profesionale - posibilitatea reîncadrarii în munca, conditiile de munca, sarcina de munca, noxele profesionale existente;

În cazul în care prognosticul este favorabil, se întocmeste un plan de recuperare care trebuie, dupa caz, sa cuprinda masurile medicale, profesionale si sociale necesare pentru realizarea obiectivelor recuperarii.

Întocmirea unui plan de recuperare cuprinde actiuni medicale (propuse de medical curant), actiuni profesionale (reorganizarea si amenajarea locului sau programului de munca, în colaborare cu conducatorul locului respective de munca, schimbarea locului de munca, eventual recalificarea lui) si actiuni sociale (care privesc persoana afectata si familia acesteia). Aceste actiuni presupun o buna investigatie medicala, psihologica si sociala, astfel încât cheltuielile pentru recuperare, care reprezinta o investitie, sa duca la rezultatele scontate, adica reintegrarea socio-profesionala a persoanei cu deficiente.