Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii

Publicare in Monitorul Oficial, Partea I nr. 998 din 29/10/2004

CAPITOLUL I
Statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 1 - Funcţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică.

Art. 2. - Medicul de medicină a muncii este pregătit prin rezidenţiat, prin parcurgerea unui program complet în pregătirea de specialitate, aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România şi confirmat prin promovarea examenului de specialitate.

SECŢIUNEA a 2-a
Ocuparea postului şi angajarea medicului de medicină a muncii

Art. 3. - Medicul de medicină a muncii poate ocupa un post în sectorul public şi/sau privat, conform pregătirii sale.

Art. 4. - În sectorul public, ocuparea posturilor de medicină a muncii se face prin concurs, conform reglementărilor emise de Ministerul Sănătăţii.

Art. 5. - În sectorul privat, angajarea medicului de medicină a muncii se face pe baza unui contract individual încheiat între medic şi angajator.

SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţii specifice medicului de medicină a muncii

Art. 6. - Medicul specialist de medicină a muncii este principalul consilier al angajatorului şi al reprezentanţilor angajaţilor în probleme de promovare a sănătăţii în muncă şi în îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii în muncă.

Art. 7. - Medicul de medicină a muncii identifică factorii de risc şi participă la acţiunile de evaluare a acestora prin următoarele acţiuni principale:
a) recomandă investigaţiile adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor profesionale şi/sau al celor legate de profesie;
b) stabileşte diagnosticul bolilor profesionale şi al celor legate de profesie;
c) colaborează cu specialişti din alte domenii în stabilirea diagnosticului bolilor profesionale.

Art. 8. - Medicul de medicină a muncii supraveghează sănătatea angajaţilor pe baza prevederilor legale şi a riscurilor profesionale pentru sănătatea angajaţilor, respectând principiile de etică, astfel:
a) efectuează examinări medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la reluarea muncii şi la încetarea activităţii profesionale în respectivul loc de muncă;
b) coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale şi a efectelor biologice consecutive expunerii, după o prealabilă selecţie a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate şi a valorii lor predictive;
c) ţine evidenţa şi supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie şi supraveghează bolile cronice în relaţie cu munca;
d) declară cazurile de boli profesionale, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătăţii;
e) înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii;
f) stabileşte aptitudinea în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale.

Art. 9. - Medicul de medicină a muncii organizează supravegherea stării de sănătate a angajaţilor, concordant cu particularităţile expunerii la factorii de risc. În acest scop, medicul de medicină a muncii:
a) participă la evaluarea riscurilor privind bolile profesionale şi bolile legate de profesie;
b) vizitează locurile de muncă pe care le are în supraveghere.

Art. 10. - Medicul de medicină a muncii organizează primul ajutor şi tratamentul de urgenţă şi instruieşte angajaţii cu privire la aplicarea metodelor accesibile lor de prim ajutor şi a procedurilor de urgenţă, dacă are competenţă în acest sens.

Art. 11. - Medicul de medicină a muncii face recomandări privind organizarea muncii, amenajarea ergonomică a locului de muncă, utilizarea în condiţii de securitate a substanţelor folosite în procesul muncii, precum şi repartizarea sarcinilor de muncă, ţinând seama de capacitatea şi aptitudinile angajaţilor de a le executa.

Art. 12. - În cadrul comitetului de sănătate şi securitate în muncă, medicul de medicină a muncii participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă, prin următoarele acţiuni:
a) consiliază reprezentanţii angajatorului şi ai angajaţilor asupra programelor de sănătate şi securitate în muncă;
b) recomandă consultarea sistematică cu reprezentanţii angajaţilor în probleme de medicină şi sociologie a muncii;
c) consiliază asupra modului de alegere şi definire a programelor de sănătate, securitate şi de mediu, care se vor realiza de către angajator;
d) coordonează discuţiile privind sănătatea în muncă astfel încât să conducă la un acord de opinii între angajator şi reprezentanţii angajaţilor;
e) consiliază asupra mijloacelor de monitorizare şi de evaluare a programelor de sănătate adaptate la locul de muncă.

Art. 13. - Medicul de medicină a muncii evaluează aptitudinea pentru muncă în relaţie cu starea de sănătate şi promovează adaptarea muncii la posibilităţile angajaţilor, asigurând:
a) evaluarea handicapului în relaţie cu munca;
b) managementul clinic în procesul de recuperare a capacităţii de muncă;
c) aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare;
d) colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitării angajaţilor cu probleme de sănătate mentală datorate unor factori aferenţi procesului muncii şi relaţiilor interumane de la locul de muncă;
e) măsurile adecvate privind sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri şi consumul de alcool;
f) consilierea în probleme de reabilitare şi reangajare;
g) consilierea cu privire la menţinerea în muncă a angajaţilor vârstnici şi a celor cu disabilităţi;
h) promovarea capacităţii de muncă, a sănătăţii, îndemânării şi antrenamentului în relaţie cu cerinţele muncii.

Art. 14. - Medicul de medicină a muncii consiliază angajatorul asupra unei bune adaptări a muncii la posibilităţile angajatului în circumstanţele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenţi, vârstnici şi persoane cu handicap.

Art. 15. - Medicul de medicină a muncii întocmeşte rapoarte cât mai precise şi mai complete către angajator, angajaţi şi autorităţile competente, conform legii.

Art. 16. - Medicul de medicină a muncii poate contribui prin activitatea sa la cunoaşterea ştiinţifică în domeniul sănătăţii în muncă, respectând principiile etice aplicate în cercetarea medicală.

Art. 17. - Medicul de medicină a muncii asigură managementul serviciilor medicale de medicină a muncii, astfel:
a) evaluează priorităţile de acţiune în domeniul sănătăţii în muncă;
b) evaluează calitatea serviciilor, promovând auditul cu privire la îngrijirile de sănătate în muncă;
c) păstrează datele medicale ale serviciului sub strictă confidenţialitate;
d) concepe un program de instruire pentru personalul angajat în serviciile de medicină a muncii şi de sănătate şi securitate în muncă.

Art. 18. - Activitatea medicului de medicină a muncii în cadrul unui serviciu medical de medicină a muncii include următoarele aspecte:
a) conducerea echipei;
b) recomandări asupra implicării altor specialişti în evaluarea riscurilor;
c) coordonarea supravegherii stării de sănătate şi a monitorizării biologice în relaţie cu mediul de muncă şi alţi factori de risc evaluaţi;
d) promovarea activităţii ştiinţifice multidisciplinare pe baza datelor colectate cu privire la expunerea la factori de risc profesionali.

SECŢIUNEA a 4-a
Drepturile medicului de medicină a muncii

Art. 19. - Medicul de medicină a muncii are dreptul la toate facilităţile pe care angajatorul le pune la dispoziţie angajaţilor.

Art. 20. - Medicul de medicină a muncii are dreptul să beneficieze de toate posibilităţile care îi asigură accesul la perfecţionarea profesională prin sistemul de pregătire continuă.

Art. 21. - Salariul medicului de medicină a muncii se stabileşte prin negociere între acesta şi angajator, cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Art. 22. - Medicul de medicină a muncii are dreptul la concediu de odihnă anual plătit, concedii de boală, concedii de maternitate, pensie şi alte drepturi de asistenţă socială, prevăzute de legislaţia în domeniu.

Art. 23. - Medicul de medicină a muncii are acces în toate secţiile, la toate procesele tehnologice, precum şi la datele privitoare la compoziţia unor materii şi materiale utilizate în procesul muncii, sub rezerva confidenţialităţii acestor date.

Art. 24. - Medicul de medicină a muncii este membru al Colegiului Medicilor din România şi beneficiază de protecţia şi facilităţile pe care acesta le pune la dispoziţie membrilor săi.

Art. 25. - Medicul de medicină a muncii colaborează cu specialiştii de medicină a muncii atât din unităţi medicale, cât şi din alte unităţi în probleme metodologice, tehnice şi de investigaţie ştiinţifică.

Art. 26. - Medicul de medicină a muncii care ocupă funcţii în instituţii care nu furnizează servicii medicale are atribuţii specifice domeniului de activitate stabilite conform legii.

SECŢIUNEA a 5-a
Relaţiile medicului de medicină a muncii cu angajatorul

Art. 27. - Potrivit prevederilor convenţiilor şi recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, medicul de medicină a muncii îşi va desfăşura activitatea fără vreo ingerinţă în ceea ce priveşte aplicarea cunoştinţelor sale şi nu i se poate cere să verifice veridicitatea lipsei de la serviciu a angajaţilor pe motive de îmbolnăvire.

Art. 28. - Medicul de medicină a muncii este subordonat angajatorului pe linie administrativă, iar activitatea sa este în concordanţă cu principiile de etică şi deontologie medicală. Medicul de medicină a muncii apără interesele unităţii, ale angajaţilor şi nu i se poate cere să folosească concluziile medicale în scopuri care prejudiciază angajatul.

Art. 29. - Medicul de medicină a muncii colaborează cu angajatorul, reprezentanţii angajaţilor şi comitetul de sănătate şi securitate în muncă, al cărui membru de drept este, în toate cazurile în care starea de sănătate a angajatului impune schimbarea locului de muncă, a felului muncii ori adoptarea unor alte soluţii.

SECŢIUNEA a 6-a
Principii de etică şi deontologie în practica medicinei muncii

Art. 30. - Prin întreaga sa activitate medicul de medicină a muncii promovează sănătatea, bunăstarea şi securitatea angajaţilor la nivel individual şi colectiv şi contribuie la sănătatea mediului şi a comunităţii.

Art. 31. - Activitatea medicului de medicină a muncii se desfăşoară în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale, prin respectarea demnităţii umane şi promovarea celor mai înalte principii etice în cadrul politicilor şi programelor de sănătate în muncă.

Art. 32. - În exercitarea atribuţiilor sale medicul de medicină a muncii este total independent profesional, dovedind integritate şi imparţialitate. Medicul de medicină a muncii adoptă o relaţie bazată pe încredere, confidenţialitate şi echitate cu persoanele cărora le furnizează servicii medicale de sănătate şi securitate în muncă.

Art. 33. - Medicul de medicină a muncii respectă secretul profesional promovat prin codul deontologic medical. Rezultatele examinărilor medicale efectuate angajaţilor se comunică angajatorilor numai în termeni de aptitudine sau inaptitudine, exceptându-se cazurile prevăzute de lege, respectiv declararea accidentelor de muncă şi a bolilor infecţioase şi parazitare cu risc de transmitere în colectivitate.

Art. 34. - Orice document medical în care sunt cuprinse date clinice, rezultate ale unor investigaţii şi/sau concluzii diagnostice, inclusiv certificatul medical de incapacitate temporară de muncă, se va înmâna numai angajatului în cauză.

Art. 35. - Fişierul medical va fi inaccesibil altor persoane, cu excepţia celor care reprezintă autoritatea medicală. Medicul de familie poate obţine unele date considerate ca necesare de către medicul de medicină a muncii în domeniul îngrijirilor primare de sănătate.

Art. 36. - În situaţia în care starea de sănătate a unui angajat şi felul muncii pe care o prestează pot să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi în procesul muncii, angajatul şi angajatorul sunt informaţi asupra situaţiei. În cazul unei situaţii particulare de risc, angajatorul şi autorităţile competente sunt informate asupra măsurilor necesare pentru protejarea celorlalţi angajaţi.

Art. 37. - Rezultatele examinărilor medicale vor fi explicate clar angajaţilor. Aceştia trebuie să fie informaţi asupra eventualelor schimbări în starea de sănătate şi în aptitudinea de muncă survenite pe parcursul procesului muncii.

Art. 38. - Medicul de medicină a muncii este obligat să păstreze informaţiile confidenţiale privind activitatea angajatorului. În eventualitatea în care dezvăluirea acestora este absolut necesară, aceasta se va face numai cu acordul prealabil al autorităţilor competente şi în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Art. 39. - Litigiile sau abaterile de la etica profesională ale medicului de medicină a muncii sunt supuse analizei Colegiului Medicilor din România, respectiv Comisiei de medicina muncii. Săvârşirea unor abateri de către medicul de medicină a muncii atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 40. - Medicul de medicină a muncii contractează o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea medicală, potrivit legii.

CAPITOLUL II
Organizarea serviciilor medicale de medicină a muncii

Art. 41. - În centrele universitare medicale activitatea de medicină a muncii este coordonată şi îndrumată din punct de vedere ştiinţific, profesional şi metodologic de către şeful clinicii de medicina muncii şi boli profesionale, care se numeşte prin ordin al ministrului sănătăţii, coordonator zonal.

Art. 42. - Competenţele şi atribuţiile coordonatorului zonal în medicina muncii şi boli profesionale, precum şi arondarea judeţelor pe centre universitare medicale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 43. - (1) În oraşele reşedinţă de judeţ se organizează secţii sau compartimente de medicină a muncii şi boli profesionale, în funcţie de datele de morbiditate şi mortalitate prin boli profesionale şi ale expunerii la factorii de risc profesionali, la propunerea direcţiilor de sănătate publică şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.
(2) Secţiile şi compartimentele de medicină a muncii şi boli profesionale prevăzute la alin. (1) se află în subordinea spitalelor.

Art. 44. - Serviciile de medicină a muncii sunt furnizate şi de cabinetele medicale organizate conform legii şi de cabinetele de medicina muncii de întreprindere organizate de către angajator.

Art. 45. - Modul de organizare, funcţionare şi încadrare cu personal a serviciilor medicale de medicină a muncii este stabilit prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 46. - (1) Postul de medic de medicină a muncii poate fi ocupat prin concurs, organizat în condiţiile legii, şi de către medicul specialist care are competenţă în medicina de întreprindere, până la data de 31 decembrie 2007. Acesta are obligaţia de a efectua stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate de medicină a muncii şi de a promova examenul de specialist în medicină a muncii, până la data menţionată, în caz contrar nemaiputând fi menţinut în post.
(2) Numărul posturilor de medic de medicină a muncii şi distribuţia teritorială a acestor posturi se aprobă de către ministrul sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Art. 47. - În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei vor elabora norme metodologice de aplicare.