Aspecte legislative şi practice actuale
Introducere, definiţie, precizări

Funcţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică. Medicul de medicină a muncii este pregătit prin rezidenţiat, prin parcurgerea unui program complet în pregătirea de specialitate, aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România şi confirmat prin promovarea examenului de specialitate. (Legea 418/2004, art.1 şi 2)

Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociaţie patronală. (Codul Muncii, art.184., alin. 1.)

Prin calitatea de salariat, medicul de medicina muncii are dreptul la toate facilităţile pe care angajatorul le pune la dispoziţie angajaţilor (Legea nr.418/2004, art.17).

Medicul de medicina muncii poate deschide un cabinet medical privat cu respectarea standardelor minimale pentru acreditarea cabinetelor medicale de medicina muncii şi a baremului minimal de dotare a acestora stabilite prin Ordinul nr.240 din 3 martie 2004 al ministrului sănătăţii.

Medicul de medicină a muncii poate ocupa un post în sectorul public şi/sau privat, conform pregătirii sale, în sectorul public, ocuparea posturilor de medicină a muncii se face prin concurs, conform reglementărilor emise de Ministerul Sănătăţii, în sectorul privat, angajarea medicului de medicină a muncii se face pe baza unui contract individual încheiat între medic şi angajator.
Condiţiile de desfăşurare a activităţii

Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea profesiei sale. (Codul Muncii, art.184., alin 2.) Acest lucru este reiterat în Legea nr. 418/2004, art.27, 32, şi în Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, art.9.

Medicul de medicina muncii ca membru al Colegiului Medicilor din România este obligat să respecte jurământul depus, legile şi regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile Statutului, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România precum şi orice altă faptă săvârşită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau a corpului profesional. (Statutul Colegiului Medicilor din România, art.97).

Plângerile, sesizările şi contestaţiile referitoare la activitatea medicului se depun la Colegiul Medicilor din judeţul respectiv, şi pot avea ca efect măsuri disciplinare până la interdicţia de a profesa şi retragerea calităţii de membru.

Actul normativ principal care se aplică în general în este Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România.

De asemenea o a doua instituţie publică cu autoritate asupra activităţii medicilor de medicina muncii este Autoritatea de Sănătate Publică judeţeană din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, care autorizează/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă şi asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii. Coordonarea la nivel naţional şi emiterea de reglementări pentru desfăşurarea activităţii de medicina muncii este sarcina Ministerului Sănătăţii Publice (Legea 319/2006, art. 46, alin. B, c).

Atribuţile medicului de medicină a muncii

Principala îndatorire constă în desfăşurarea de activităţi având ca scop prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale (Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.a).

Conform Legii nr.418/2004, medicul specialist de medicină a muncii este principalul consilier al angajatorului şi al reprezentanţilor angajaţilor în probleme de promovare a sănătăţii în muncă şi în îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii în muncă.

Responsabilităţile legale ale medicului de medicina muncii la locul de muncă:

• vizitarea locurilor de muncă pe care le are în supraveghere
• identificarea factorilor de risc şi participarea la acţiunile de evaluare a acestora
• supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă (Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.b)
• coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale şi a efectelor biologice consecutive expunerii, după o prealabilă selecţie a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate şi a valorii lor predictive;
• consiliază atât angajatorul cât şi inspectorul de muncă în problemele specifice de analiză şi expertiză a produselor şi substanţelor chimice folosite şi a efectelor pe care le-ar putea produce asupra organismului uman (Codul Muncii, art. 178 alin.2).
• colaborarează cu angajatorii sau responsabilii de protecţia muncii din unitate pentru evidenţa posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare, testarea aptitudinilor şi/sau control medical sau psihologic periodic, coordonării masurilor de prevenire si protectie. (Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, art.15 alin.13, 14, 26)
• supravegherea sănătatăţii angajaţilor prin efectuarea de examinări medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la reluarea muncii şi la încetarea activităţii profesionale în respectivul loc de muncă (prevăzut şi de Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.c)
  stabilirea aptitudinii în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale prin evaluarea handicapului în relaţie cu munca
• efectuarea de recomandări privind organizarea muncii, amenajarea ergonomică a locului de muncă, utilizarea în condiţii de securitate a substanţelor folosite în procesul muncii, precum şi repartizarea sarcinilor de muncă, ţinând seama de capacitatea şi aptitudinile angajaţilor de a le executa
• organizarea primul ajutor şi tratamentului de urgenţă şi instruirea angajaţilor cu privire la aplicarea metodelor accesibile lor de prim ajutor şi a procedurilor de urgenţă, dacă are competenţă în acest sens
• consilierea angajatorului asupra unei bune adaptări a muncii la posibilităţile angajatului în circumstanţele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenţi, vârstnici şi persoane cu disabilităţi
• coordonarea procesul de recuperare a capacităţii de muncă, aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare
  propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinată de starea de sănătate a acestora. (Codul Muncii, art.185, alin.2); trecerea temporară într-un alt post de muncă fără expunere la noxele sau fără solicitările care pun în pericol sănătatea angajatului sau împiedică/întârzie recuperarea dintr-o condiţie patologică se face cu menţinerea salariului; schimbarea locului de muncă sau a felului muncii presupune modificarea unor elemente esenţiale ale contractului de muncă.
  colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitării angajaţilor cu probleme de sănătate mentală datorate unor factori aferenţi procesului muncii şi relaţiilor interumane de la locul de muncă;
• recomandarea măsurile adecvate privind sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri şi consumul de alcool;
• întocmirea de rapoarte cât mai precise şi mai complete către angajator, angajaţi şi autorităţile competente, conform legii; stabileşte în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii în muncă pentru fiecare angajator; elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt supuse avizării comitetului de securitate şi sănătate în muncă. (Codul Muncii, art.186);
• este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate în muncă. (Codul Muncii, art.185, alin.3);

Medicul de medicina muncii participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă în cadrul comitetului de sănătate şi securitate în muncă, unde:

1. consiliază reprezentanţii angajatorului şi ai angajaţilor asupra programelor de sănătate şi securitate în muncă;
2. recomandă consultarea sistematică cu reprezentanţii angajaţilor în probleme de medicină şi sociologie a muncii;
3. consiliază asupra modului de alegere şi definire a programelor de sănătate, securitate şi de mediu, care se vor realiza de către angajator;
4. coordonează discuţiile privind sănătatea în muncă astfel încât să conducă la un acord de opinii între angajator şi reprezentanţii angajaţilor;
5. consiliază asupra mijloacelor de monitorizare şi de evaluare a programelor de sănătate adaptate la locul de muncă.

[Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este organizat în unităţile cu peste 50 de angajaţi şi sau chiar mai puţini in caz de condiţii grele sau vătămătoare. Serviciul intern de prevenire si protectie se organizează în unităţile cu peste 150 angajaţi, după cum este prevăzut în Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006.]

În plan strict medical, medicul de medicina muncii are următoarele responsabilităţi:

• recomandarea investigaţiilor adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor profesionale şi/sau al celor legate de profesie;
• stabilirea diagnosticul bolilor profesionale şi al celor legate de profesie
• cercetează şi declară cazurile de boli profesionale şi înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei prezentate în Legea nr. 319/2006, art.34, 35 şi în secţiunile 6-10 (art.149-174) din Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii şi sanatatii în muncă nr. 319/2006; cercetarea declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti pe baza procesului-verbal de cercetare, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă, pentru cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri (Legea 319/2006, art.34, 35)
• ţine evidenţa şi supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie şi supraveghează bolile cronice în relaţie cu munca;
• asigură managementul corect serviciilor medicale de medicină a muncii prin:
  1. evaluează priorităţile de acţiune în domeniul sănătăţii în muncă;
  2. evaluează calitatea serviciilor, promovând auditul cu privire la îngrijirile de sănătate în muncă;
  3. păstrează datele medicale ale serviciului sub strictă confidenţialitate;
  4. concepe un program de instruire pentru personalul angajat în serviciile de medicină a muncii şi de sănătate şi securitate în muncă.

În cazul în care între două controale periodice lucrătorii prezintă probleme de sănătate care pot fi legate de locul de muncă, legislaţia prevede faptul că aceştia pot consulta medicul, angajatorii având obligaţia să asigure accesul salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii (Codul Muncii, art.182)

Aceasta presupune faptul ca salariaţii să poată apela la o medicul de medicina muncii ori de câte ori consideră că sănătatea le-a fost afectată de condiţiile şi factorii prezenţi la locul de muncă, ceea ce în cazul unui serviciu extern ridică probleme organizatorice, legate de alocarea unei perioade de timp şi eventual bani pentru deplasărea spre şi de la cabinetul medical şi efectuarea consultaţiei propriu-zise. În orice caz, măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

De asemenea lucrătorii trebuie să semnaleze toate problemele apărute superiorilor ierarhici direcţi, legislaţia prevăzând faptul că angajatorul comunica comitetului de securitate si sanatate in munca punctul sau de vedere sau, daca este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire si protectie, asupra plângerilor lucratorilor privind condiţiile de munca şi modul in care serviciul intern sau extern de prevenire si protectie isi indeplineste atributiile.
Bibliografie legislativă:

CODUL MUNCII - Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003
Legea nr.319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă [la intrarea sa în vigoare pe 1 octombrie 2006 a abrogat Legea protecţiei muncii nr. 90 din 1996]
Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006
Legea nr. 418 din 18/10/2004, privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii
Legea nr. 306 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România