Noxele profesionale

Pentru ca o noxa din mediul de munca sa fie recunoscuta ca factor etiologic al unei boli profesionale, trebuie sa existe dovada unei relatii cantitative între doza noxei respective absorbita de organism si efectul produs asupra acesteia. Relatia doza-efect a fost stabilita pentru un mare numar de factori nocivi, impunându-se limite maxim admise.

Noxele profesionale reprezinta acei factori din conditiile de munca care influenteaza negativ starea de sanatate a organismului personalului muncitor, determinând sau favorizând starea de boala sau scaderea capacitatii de munca.

Factorii nocivi care pot provoca boli profesionale sunt numerosi: unii dintre ei sunt bine cunoscuti si studiati din punctul de vedere al actiunii asupra organismului, altii apar si sunt identificati o data cu dezvoltarea unor noi tehnologii.

Clasificarea noxelor profesionale:

  • noxe profesionale care apartin organizarii muncii - organizare nefiziologica, nerationala - intensitate mare a efortului predominant musculo-osteo-articular (efortul fizic) sau efortul neuro-psiho-senzorial; durata exagerata a muncii peste durata normala a zilei de lucru; ritm de munca nefiziologic, prea rapid si timp îndelungat; regim de munca necorespunzator (raportul dintre perioadele de munca si cele de repaos necorespunzatoare fiziologic); efort static prelungit al anumitor grupe musculare; alternanta necorespunzatoare din punct de vedere fiziologic a celor trei schimburi de munca; pozitii vicioase sau fortate prelungite; munca monotona cu suprasolicitari etc;
  • noxe profesionale ce apartin mediului de munca: factori fizici, chimici, fizico-chimici, biologici;
  • noxele profesionale ce apartin relatiei om-masina;
  • noxele profesionale ce apartin relatiilor psiho-sociale dintr-un colectiv de munca (relatia om-om).

Dupa criteriul specificitatii noxelor profesionale:

  • noxe profesionale generate exclusiv la locul de munca de anumite procese tehnologice;
  • noxe profesionale care sunt prezente si în mediul înconjurator în general, dar concentratiile sau intensitatile lor nu sunt suficient de mari în mediul înconjurator pentru a produce îmbolnaviri la persoanele neexpuse profesional;
  • noxele profesionale prezente si la locul de munca si în mediul înconjurator în general, care pot genera îmbolnaviri si la persoanele neexpuse profesional dar majoritatea îmbolnavirilor se înregistreaza la muncitorii expusi profesional la aceste noxe;
  • noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurator general, dar putând constitui uneori si o noxa profesionala.

Actiunea noxelor profesionale - este complexa, ele putând exercita actiunea în 4 directii:

  • ca factori etiologici principali cauzând boli profesionale, relatia noxa profesionala - etiologia bolii este 100% (expunere la plumb - colica saturnina, expunere la mercur - intoxicatie cronica cu mercur)
  • ca factori etiologici favorizanti, secundari, în acest caz apar bolile legate de profesiune (în aceste situatii noxele profesionale participa la etiologia bolii împreuna cu alti factori etiologici neprofesionali, cum ar fi: bronsita cronica la un fumator care lucreaza la expunere de noxe pneumotrope);
  • ca factori de agravare a unor boli cronice preexistente (expunerea la tetraclorura de carbon, agraveaza evolutia unei hepatite cronice preexistente);
  • ca factori ce împiedica vindecarea unor boli cronice (vindecarea unei bronsite acute este împiedicata de o expunere la iritanti respiratori).

Din considerente practice legislatia limiteaza numarul bolilor profesionale. În tara noastra se aplica un sistem limitativ, în care s-a stabilit o lista a bolilor profesionale si a meseriilor în care acestea pot sa apara, lista care se revizuieste periodic, fara însa ca medicul sa aiba competenta de a modifica aceasta lista. Lista bolilor profesionale declarabile în România este publicata în NGPM 2002.

Clasificarea bolilor profesionale se face dupa mai multe criterii:

  • intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substante toxice
  • pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice
  • boli prin expunere la energie radianta
  • boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scazute
  • boli prin expunere la zgomot sau vibratii
  • boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta
  • alergii profesionale
  • dermatoze profesionale
  • cancerul profesional
  • boli infectioase si parazitare
  • boli prin suprasolicitare
  • alte boli

Clasificare dupa timpul de expunere la actiunea factorului nociv

  • boli cronice provocate de doze mici care actioneaza timp îndelungat
  • boli acute generate de o scurta durata de expunere la actiunea factorului nociv, dar în doze mari

Dupa modul de actiune al factorului nociv asupra organismului se pot distinge:

  • boli cu actiune generala care afecteaza întregul organism
  • boli cu actiune locala care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau un organ

Versiune pentru imprimare Versiune pentru imprimare

Leave a Reply