Noxe respiratorii: gaze, pulberi, fumuri, ceţuri.

Gazele sunt substanţe în stare de agregare gazoasă în condiţiile normale de temperatură şi presiune de la locul de muncă (ex.: monoxid de carbon, hidrogen sulfurat, oxizi de azot).
Pulberile, fumurile şi ceţurile se deosebesc între ele prin modul de formare, dimensiuni şi faza de dispersie.
Fumurile şi pulberile reprezintă sisteme disperse cu faza de dispersie solidă şi mediul de dispersie gazos (se mai numesc aerosoli).
Fumurile rezultă din reacţii chimice urmate de condensare sau în urma arderii combustibilului fosil, lemn sau a materialelor astfaltice, cu dimensiuni submicronice între 0,01 şi 1 micron.
Pulberile se formează prin procese de dezintegrare a unor solide, cu eliberare de particule de dimensiuni sub 1 mm până la dimensiuni submicronice, care rămân în suspensie în aer.
Ceţurile sunt sisteme disperse cu faza dispersă lichidă şi mediul de dispersie gaz (se mai numesc aeroemulsii). Ceţurile rezultă din procese de atomizare sau condensare, cu dimensiuni cuprinse între câţiva microni şi 100 microni.

Expunerea profesională la pulberi

Pătrunderea pulberilor pe cale inhalatorie depinde de condiţiile de expunere (concentraţia pulberilor în aer, durata expunerii, temperatură, umiditate relativă, viteza curenţilor de aer), debitul ventilator (efortul fizic creşte ventilaţia), purtarea de mască de protecţie.
Depunerea pulberilor în diferitele zone ale aparatului respirator depinde de factori fizici şi chimici precum: distribuţia de mărime a particulelor, forma acestora, solubilitatea în apă şi lichide, reactivitatea chimică, sarcina electrică datorată absorbţiei ionilor în atmosferă sau frecării în procesul de formare a pulberilor, proprietăţile adsorbtive faţă de gaze.
Eliminarea pulberilor din arborele respirator depinde de localizarea depunerii lor (clearance-ul este mai dificil cu cât depunerea are loc mai profund) de caracteristicile individuale (sex, vârstă, fumat, stare de sănătate). Particulele reţinute în cavitatea nazală sunt eliminate împreună cu secreţiile nazale, ajungând în orofaringe de unde sunt înghiţite. Particulele reţinute pe mucusul bronşic şi bronşiolar sunt eliminate prin intermediul aparatului mucociliar ajungând de asemenea în orofaringe de unde sunt înghiţite. Particulele care ajung până la nivel alveolar, sunt fagocitate de macrofagele alveolare care pot fi vehiculate prin sistemul limfatic sau pot ajunge către covorul mucociliar şi eliminate astfel.

Pentru orice tip de pulberi, sunt valabile următoarele definiţii pentru fracţiunile care pătrund în aparatul respirator:
Fracţiunea inhalabilă de praf se referă la totalul cantitatea de pulberi care pot fi inhalate şi reţinute oriunde în aparatul respirator, particulele au diametrul între 1 şi 100 microni.
Fracţiunea toracică de praf se referă la cantitatea de pulberi care se depun la nivelul căilor aeriene intratoracice, particulele au diametrul între 0,1 şi 35 microni.

Fracţiunea respirabilă de praf se referă la cantitatea de pulberi care ajung la nivelul alveolelor, particulele au diametrul între 0,1 şi 10 microni.

În cazul pulberilor silicogene, fracţiunea respirabilă este cea responsabilă de producerea silicozei.

Pulberile pot fi sub formă de particule (pentru simplitate sunt considerate a fi sfere) sau fibre (care au un raport lungime / diametru de cel puţin 3/1).
Fibra respirabilă este definită ca fiind o fibră cu diametrul de sub 3 microni şi lungimea de peste 5 microni.

Determinarea pulberilor la un loc de muncă

Înainte de a începe determinarea, trebuie cunoscute: procesul tehnologic, cu fazele lui şi sursele de eliminare de pulberi (în acest sens este utilă conioprofesiograma), funcţionarea sistemului de ventilaţie şi eficienţa lui, elemente de microclimat etc.

Recoltarea se face din zona respiratorie a muncitorilor, la 1,5 m de sol şi la maxim 1 m de capul muncitorului, eventual de sub masca de protecţie, pentru evaluarea eficienţei acestui echipament, iar în scopul evaluării eficienţei sistemelor de ventilaţie, recoltarea se face lângă surse.

Metode de recoltare: filtrare, impact, sedimentare, termoprecipitare, electroprecipitare.
Se realizează analiza gravimetrică a pulberilor (determinarea concentraţiei de pulberi în aer, exprimată în mg/m3), analiza coniometrică (determinarea numărului de particule sau fibre din aer, exemplu: numărul de fibre de azbest pe m3), analiza dispersometrică (determinarea gradului de dispersie pe ordine de mărime, utilă pentru calcularea fracţiunii respirabile şi deci a riscului silicogen) sau analiza mineralogică (determinarea compoziţiei cristaline a pulberii silicogene, necesară pentru calcularea procentului de dioxid de siliciu liber cristalin prezent în pulbere).

Evaluarea expunerii profesionale la pulberi 

Evaluarea expunerii profesionale la pulberi se face determinând concentraţia medie ponderată cu timpul pentru 8 ore şi compararea acesteia cu limitele maxime legale.
În cazul pulberilor silicogene este necesară analiza mineralogică pentru cunoaşterea procentului de dioxid de siliciu liber cristalin din pulbere (care cauzează silicoza) şi analiza dispersometrică, pentru cunoaşterea fracţiunii respirabile a pulberii (singura care ajunge la nivel alveolar).