Plumbul în natură
Plumbul este un metal rar în natură, care nu se găseşte în mod uzual în scoarţa pământului, ci numai în minereuri. Cel mai important minereu de plumb din care se extrage plumbul metalic este galena = sulfura de plumb (PbS), conţine 86,6% Pb şi 13,4% S.
Oxizii de plumb: monoxidul de plumb, PbO = litarga sau masicot (galben); tetraoxidul de plumb, Pb3O4 = miniul de plumb (roşu).
Săruri anorganice de plumb: carbonatul de plumb, PbCO3 = ceruzita; carbonatul bazic de plumb, 2PbCO3 + Pb (OH)2 = ceruza (plumb alb); cromatul de plumb, PbCr2O3 (galben); azida de plumb, Pb(N3)2.
Ca rezultat al activităţii industriale intense, plumbul reprezintă acum un agent poluant ubicuitar.
Folosirea plumbului în combustibil în ultimii 50 de ani reprezintă cea mai importantă sursă de expunere pentru populaţia generală şi a avut ca rezultat contaminarea solului şi a apelor. În ultimii 10 ani, datorită regelementărilor introduse în ţările industrializate care au avut ca scop reducerea/înlocuirea folosirii plumbului în combustibili, nivelul de expunere al populaţiei generale a scăzut de 3-4 ori.

Proprietăţi fizico-chimice
Plumbul face parte din grupul al 4-lea al sistemului periodic. Are culoarea cenuşie-albăstruie, în tăietură proaspătă este strălucitor, însă în contact cu aerul luciul dispare din cauza oxidării şi capătă culoarea închisă.
Plumbul este un metal moale care poate fi zgâriat cu unghia şi lasă urmă cenuşie pe hârtie. Este maleabil şi ductil, de aceea se poate lamina şi trefila uşor, însă este mai puţin tenace. Nu este bun conducător de căldură şi electricitate.
Nu este inert chimic, dar prezintă o rezistenţă la coroziune remarcabilă la acţiunea acizilor prin faptul deşi se oxidează imediat la temperatura obişnuită în contact cu aerul, se formează un strat de oxid de plumb care opreşte oxidarea în adâncime. În contact cu apa, datorită conţinutului în săruri a acesteia, formează un strat subţire şi insolubil de carbonat şi sulfat de plumb, motiv pentru care este folosit în alimentările cu apă potabilă pentru conducte.
Plumbul metalic se topeşte la 3270C, dar emite vapori la 4500C; cu cât creşte temperatura plumbului topit, cu atât creşte cantitatea de vapori emisă. Fierbe la 1740°C.
Densitate relativă faţă de apă: 11.34.

Utilizare în industrie
Surse de plumb
În ţara noastră plumbul se obţine din concentrate plumboase, concentrate Pb-Zn, concentrate colective Pb-Zn-Cu. Principalele minerale care intră în componenţa concentratelor de plumb din ţara noasră sunt: galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS2), pirita (FeS2), cuarţul (SiO2).
Concentratele de plumb sunt supuse unor procese tehnologice succesive de depozitare, uscare, aglomerare, topire, rafinare termică sau electrolitică, până la obţinerea produselor finale.
În procesele de obţinere a plumbului rafinat din concentrate de plumb, se folosesc următoarele materiale auxiliare mai importante: cuarţ, calcar, cocs, sodă caustică, sulf elementar, zinc metalic, magneziu metalic, sodă calcinată.
Utilizarea plumbului
Tradiţional folosit în tipografie şi în metalurgie, sub formă pură sau de aliaje, plumbul este de asemenea prezent în multe alte sectoare de activitate:
- fabricarea şi repararea acumulatoarelor cu plumb
- recuperarea bateriilor şi reciclarea metalelor
- tăirea cu maşini de debitare cu plasmă sau oxiacetilenă a obiectelor metalice acoperite cu vopsele pe bază de plumb
- fabricarea şi aplicarea de emailuri şi glazuri care conţin plumb
- polizarea şi fasonarea pieselor metalice din plumb sau care conţin plumb
- fabricarea şi utilizarea vopselelor cu pigmenţi de plumb (cromat de plumb, miniu)
- anumite tratamente de suprafaţă
- producerea sticlăriei (cristaluri, sticlă tehnică)
Folosirea plumbului şi compuşilor lui tinde să dispară din anumite sectoare de activitate (imprimerie), dar se dezvoltă alte aplicaţii (pigmenţi şi stabilizatori pentru materialele plastice).

Metode de detectare şi determinare din aer
O primă metodă pentru determinarea concentraţiei plumbului în aer, se prelevează particulelor aflate în suspensie prin aspiraţia unui volum cunoscut de aer printr-un filtru, acesta se introduce într-o soluţie, apoi se aplică una din tehnicile următoare:
- dizolvarea filtrului şi a aerosolilor depuşi pe el într-o soluţie care conţine un amestec de acizi minerali sau un acid mineral şi apă oxigenată
- digestia într-un cuptor cu microunde într-un amestec de acizi minerali
- extracţia prin ultrasunete cu ajutorul acidului azotic sau acidului azotic şi acidului fluorhidric
Pentru dozarea plumbului din soluţia obţinută se pot folosi
- spectroscopia de absorbţie atomică cu flacără
- spectroscopia de absorbţie atomică cu aromizare electrotehnică
- spectrometrie de emisie atomică cu plasmă
O altă metodă de determinare a plumbul este prelevarea pe un filtru de esteri celulozici sau o altă membrană-filtru echivalentă, analiza aerosolilor şi vaporilor colectaţi de filtru prin spectrometrie de fluorescenţă X, posibil cu ajutorul unui aparat protabil cu sursă de cadmiu.

Valori maxime legale în atmosfera locurilor de muncă
Valoarea limită maximă pe 8 ore (media ponderată cu timpul) este de 0,05 mg/m3.
Valoarea limită maximă pe termen scurt (15 minute) este de 0,1 mg/m3.

Riscuri pentru securitate şi sănătate
Riscul de incendiu
Plumbul este un produs greu inflamabil sau exploziv, cu excepţia pulberilor expuse la căldură sau flăcări. Agenţii de extincţie recomandaţi sunt nisipul uscat, dolomita, grafitul.
Riscuri pentru sănătate
Absorbţie
Plumbul se absoarbe în organism în principal pe cale inhalatorie, în mod secundar pe cale digestivă şi absolut ocazională pe ale căi.
Distribuţie
În expunere cronică, plumbul se depozitează în majoritate la nivelul sistemului osos de unde este greu mobilizabil.
Eliminare
Calea principală de eliminare este calea urinară, secundar pe cale biliară-digestivă.

Efecte toxice
Plumbul interferează cu mai multe sisteme enzimatice ale organismului, producând tulburări în sinteza hemului şi alte procese biochimice, are un efect toxic direct asupra anumitor ţesuturi şi celule, prin diferite mecanisme.
Simptomatologie
Tabloul clinic asociat intoxicaţiei cu plumb este reprezentat de următoarele sindroame: asteno-vegetativ, digestiv, pseudoreumatic, neuropsihic, anemic, la care se adaugă simptomatologia asociată afecţiunilor organelor ţintă, în principal ţinând de aparatul renal, cardiovascular, genital şi de sistemul nervos.
Factori etiologici favorizanţi (secundari)
- aparţinând de organism: efort fixic intens, surmenaj, subnutriţie, alcoolism, viroze, apariţia unei acidoze metabolice, femeile, adolescenţii şi tinerii;
- aparţinând mediului de muncă: spaţii închise, neventilate, ventilaţie deficitară, nerespectarea igienei individuale, nerespectarea regulilor de protecţia muncii, nefolosirea de echipamente individuale de protecţie specifice.
Timp de expunere probabil până la apariţia intoxicaţiilor: 2 -3 luni până la 2-3 ani (în funcţie de nivelul de expunere, cantitatea de plumb absorbită, particularităţile individuale: prezenţa factorilor favorizanţi).