Principiile de bază ale tratamentului în intoxicaţia cronică cu plumb sunt: încetarea expunerii la plumb şi favorizarea eliminării plumbului deja acumulat în organism, tratament simptomatic şi suportiv general şi respectiv al funcţiilor afectate, prevenirea complicaţiilor. Nu există un antidot specific în intoxicaţia cu plumb.Întreruperea expunerii

În toate cazurile de intoxicaţie cronică, prima şi cea mai importantă etapă este încetarea imediată a expunerii la plumb, prin schimbarea temporară a locului de muncă fără expunere la plumb, repaus la domiciliu sau internare în spital.
Prin această măsură se permite organismului să descarce în mod fiziologic plumbul acumulat în depozitele mobilizabile din sânge, ţesuturile moi şi oasele spongioase.
Caz particular: în cazul unei femei expusă anterior la plumb pentru o perioadă mai semnificativă, se produce o resorbţia osoasă în timpul sarcinii şi prin aceasta are loc o expunere internă la plumbul deja depozitat în oase. Această situaţie poate fi combătută prin administrarea de suplimente de calciu, care scad resorbţia osoasă.
În cazul intoxicaţiilor acute datorate expunerii accidentale (rare, în mediul profesional), după îndepărtarea sursei de expunere, acolo unde este posibil se recomandă măsuri generale de decontaminare în funcţie de calea de pătrundere a toxicului precum spălarea cu apă din abundenţă a pielii contaminate sau ochilor, sau lavaj gastric, respectiv provocarea emezei cu sirop de ipeca în caz de expunere.

Accelerarea eliminării plumbului din organism

Decizia de a recurge la tratament chelator pentru a forţa eliminarea plumbului din organism trebuie să fie bazată pe mai mulţi factori care includ nivelul plumbemiei, simptomatologia, semnele de toxicitate specifică asociată plumbului, durata expunerii, şi îndeosebi integritatea funcţiei renale a individului. Plumbul legat de substanţa chelatoare se elimină pe care urinară, ceea ce poate spori toxicitatea renală şi reprezenta o problemă în cazul unei persoane cu o afecţiune renală preexistentă.
Pentru o plumbemie peste 80 μg/dl chelarea este indicată, în mod special atunci când există efecte asupra sistemului nervos central sau periferic.
Între 60 şi 80 μg/dl, decizia privind chelarea se ia de la caz la caz, în funcţie de simptome şi semnele obiective.
Sub 60 μg/dl, chelarea nu este de obicei necesară, decât dacă există simptomatologie importantă sau alte circumstanţe deosebite (de exemplu, dacă se are în vedere concepţia unui copil în scurt timp).
Toate metodele de eliminare din organism a plumbului deja absorbit se bazează pe capacitatea anumitor substanţe de a chela (lega) plumbul şi de a fi ulterior eliminate pe cale renală sau biliară.
Substanţele chelatoare folosite în acest scop sunt: CaNa2-EDTA (or EDTA), penicilamina (Cuprenil), dimercaprol (British Anti-Lewisite, sau BAL), şi acidul 2,3-dimercaptosuccinic (DMSA; Succimer®).
CaNa2-EDTA (sarea monocalcică disodică a acidului tetra amino acetic), denumire comercială Edetamin acţionează prin formarea unor complexe stabile care sunt eliminate pe cale renală. Acest tratament se administrează numai în spital, sub supraveghere medicală, 1 g Ca-EDTA în perfuzie de Glucoză 5%, 250ml, în 1-2 ore, 1 dată pe zi - timp de 10 zile sau de 2 ori pe zi – timp de 5 zile. Plumbemia se determină înainte şi după tratamentul chelator. Este normală apariţia unui rebound după chelare, ceea ce poate necesita mai multe serii de tratament. Dezavantajul este apariţia unor numeroase efecte adverse care include rash, febră, astenie, senzaţie de sete, mialgii, aritmii cardiace. Se monitorizează funcţia renală, potasiul seric, examenul sumar de urină, întrerupându-se tratamentul în caz de alterare a probelor renale sau de apariţie a hematuriei. Întrucât EDTA chelează şi multe alte metale, precum zincul, acest lucru poate afecta pacienţii cu depozite scăzute de zinc.
D-penicilamina (preparat comercial Cuprenil), capsule a 250 mg, se administrează 1-1,5 g/zi pe cale orală, timp de 10 zile. Se face testarea prealabilă pentru alergia la penicilină. Efectele adverse includ rash, febra, anorexia, greaţă, vărsături, leucopenie, trombocitopenie, eozinofilie, anemie hemolitică, sindrom Stevens-Johnson, proteinurie.
Dimercaprolul (BAL) este substanţa chelatoare de elecţie în cazul afectării renale, întrucât eliminarea sa se face în special pe cale biliară. Debutul acţiunii este în 30 minute. Se administrează intramuscular ca o soluţie uleioasă de 10%, doza recomandată fiind de 50–75 mg/m2 la fiecare 4 ore, timp de 3-5 zile. Efecte adverse: greaţă, vărsături, hipertensiune, tahicardie, cefalee, anxietate dureri abdominale. Contraindicaţiile tratamentului cu BAL le reprezintă insuficienţa hepatică, deficitul de G6P dehidrogenază, sarcina.
O altă posibilitate este chelarea cu DMSA (acidul 2,3 dimercaptosuccinic, preparat comercial Succimer) administrat pe cale orală, de obicei în doze zilnice de 10mg/kgc, divizate în 3 prize, timp de 5 zile. Se monitorizează funcţiile hepatice şi renale. Se pot administra mai multe serii de tratament în caz de rebound al plumbemiei.

Tratamentul complicaţiilor intoxicaţiei

Pacienţii cu manifestări cronice ale toxicităţii plumbului beneficiază de tratamentul chelator pentru favorizarea eliminării plumbului din organism, dar încă nu este clar dacă aceasta conduce la ameliorarea unor efecte cronice precum hipertensiunea arterială, guta sau insuficienţa renală.
Oricum, tratamentul chelator acestor pacienţi este grevat de riscurile toxice asupra funcţiei renale, deja afectată.
În general, în cazul lucrătorilor cu expunere profesională îndelungată (şi consecutiv depozite interne importante de plumb) şi cu simptome uşoare, tratamentul chelator se poate dovedi o greşeală, putând conduce la necroză tubulară acută.
Administrarea cronică de agenţi chelatori pe cale orală lucrătorilor care continuă să fie expuşi la nivele inacceptabil de mari de plumb la locul de muncă a fost folosită de unii angajatori pentru a reduce valorile plumbemiei, fără însă a reduce concentraţia plumbului în atmosfera locurilor de muncă. Această practică este lipsită de etică şi reprezintă o situaţie de malpraxis medical. În plus, administrarea cronică a agenţilor chelatori înşişi poate cauza afectarea funcţiei renale sau să agraveze nefropatia cronică indusă de plumb, în special la persoanele care continuă să fie expuse la acesta.
Tratamentul specific al colicii saturnine este Plegomazin, administrat i.m., efect advers hipotensiunea ortostatica.