Echipamentul individual de protecţie (EIP) reprezintă o metodă de prevenţie larg utilizată, datorită faptului că este în general perceput de către angajator ca fiind cost eficientă.
Tipuri de EIP: mască (respirator), cască, ecran (vizor), ochelari, mănuşi, salopetă, încălţăminte, costum întreg.

Echipamentul individual de protecţie

• trebuie să reprezinte ultima resursă de protecţie, la care trebuie apelat doar atunci când celelalte principii de prevenire a riscurilor au fost epuizate
• are o eficienţă greu de stabilit în practică, în orice caz, sub testele de laborator, datorită unei multitudini de factori
• timpul de purtare al EIP trebuie redus la minim, pentru că prezintă inconveniente
• poate genera riscuri suplimentare pentru securitatea şi sănătatea lucrătorului sau poate deranja, chiar împiedica efectuare muncii

Selecţia EIP

• se realizează în funcţie de tipul şi nivelul noxelor
• trebuie să implice activ lucrătorii
• se va face ţinând cont de individul care va purta EIP, de purtarea concomitentă a altor EIP

Folosirea EIP

• lucrătorii trebuie instruiţi periodic cu privire la folosirea corectă a EIP
• această instruire trebuie să cuprindă informaţii suficiente pentru a-i determina să poarte EIP
• lucrătorii trebuie supravegheaţi dacă poartă EIP în mod corespunzător
• ei vor menţine EIP în stare adecvată prin curăţare periodică şi stocare corespunzătoare
• EIP vor fi supuse unui program de verificare periodică, cu înlocuirea celor uzate

Exemple de riscuri suplimentare generate de EIP:

• pentru securitate: agăţare de elemente în mişcare, antifoanele scad posibilitatea de avertizare sonoră în cazului unui pericol iminent, limitarea câmpului vizual (ochelari)
• pentru sănătate: alergie la componente ale EIP (latex mănuşi), supraîncălzire ca urmare a efortului fizic (costum), efort respirator crescut (mască respiraţie)

Exemple de incompatibilităţi între mai multe EIP purtare concomitent: masca respiratorie poate împiedica portul corect al ochelarilor de protecţie.