Ventilaţia reprezintă totalitatea mijloacelor naturale sau artificiale care evacuează sau introduc aer într-un spaţiu limitat, în scopul păstrării calităţii acestuia.
Se urmăreşte:

• scăderea şi menţinerea concentraţiei pulberilor / toxicelor industriale sub valorile limită admisibile
• asigurarea condiţiilor optime de desfăşurarea procesului de producţie industrială
• prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

Clasificare:

Ventilaţia naturală

• Neorganizată, prin deschiderile întâmplătoare ale uşilor şi ferestrelor, prin soluţii de discontinuitate ale pereţilor, datorită diferenţelor de presiune şi temperatură
• Organizată, prin deschideri reglabile, aplasate special în pereţi (ferestre) sau acoperiş (luminatoare, defectoare), dimensionate adecvat, care se deschid mecanizat, cu acţionare de la nivelul lucrătorilor. În acest caz, hala se amplasează cu latura mare perpendicular pe direcţia vântului dominant. Vara, ventilaţia se face la o cotă cât mai joasă (0,3 – 1,2m), maxim 1,8m, iarna ventilaţia se face la o cotă peste 4m

Ventilaţia artificială

• Generală sau parţială, prin diluţie cu aer curat, permite controlul temperaturii încăperilor (ex. sistemul de climatizare), dar nu se recomandă pentru controlul poluăriui cu noxe chimice

• Locală:
  • Cu presiune pozitivă: perdele de aer (împiedică propagarea noxelor chimice şi fizice profesionale), duşuri de aer (menţin confortul termic în cazul microclimatului foarte cald), alte soluţii (ex. curenţii de aer curat trec prin zona respiratorie a muncitorului înlocuind aerul poluat de la sursă, sau aerul curat se amestecă cu noxa şi o diluează înainte ca aceasta să ajungă la muncitor, sau prin temperatura scăzută a aerului curat, acesta dislocuieşte aerul poluat în partea inferioară a încăperii)
  • Cu presiune negativă / exhaustare: controlează optim poluarea industrială, absorbind contaminantul la locul de formare; caracteristicile tehnice de proiectare şi eficienţa ventilaţiei locale prin exhaustare depind de mulţi factori care includ distanţa faţă de sursă, viteza şi direcţia de emisie a noxei, tipul, greutatea relativă, umiditatea şi temperatura acesteia, viteza curenţilor de aer, etc.; modele: nişă (compartimentare), hote (localizate sus, lateral, în spate)

Înainte de a fi eliberat în atmosferă, aerul poluat trebuie filtrat, tratat.
Aerul introdus pentru a înlocui pe cel extras trebuie de asemenea să corespundă ca şi calitate, temperatură, umiditate.

Evaluarea unui sistem de ventilaţie pentru a-i determina performanţa necesită următoarele date:

• dacă sistemul reuşeşte să capteze poluanţii la nivelul sursei
• vitezele curenţilor de aer în diferite părţi ale sistemului de ventilaţie
• presiunea pozitivă sau negativă la nivelul gurii de ventilaţie
• presiunea pierdută la nivelul diferitelor zone ale sistemului, în special la nivelul filtrelor sau a colectoarelor de praf

Astfel, tehnicile de evaluare implică măsurarea vitezei curenţilor de aer, diferenţelor de presiune şi observarea fluxului de aer cu ajutorul unui tracer, precum fumul.