Vârstnicii şi munca
Îmbătrânirea se asociază cu:
- scăderea adaptabilităţii organismului
- scăderea performanţelor fizice, mentale, senzoriale
- asocierea unor patologii diverse
- experienţă socio-profesională crescută
Din punct de vedere fizic, o dată cu înaintarea în vârstă scade forţa musculară, rezistenţa flexibilitatea. Soluţia o constituie antrenamentul progresiv, încălzirea înainte de începerea programului de muncă, intercalarea de perioade de repaus şi recuperare suficiente ca frecvenţă şi durată.
Din punct de vedere senzorial, apare:
- scăderea auzului, dificultăţi de înţelegere a limbajului, tinitus
- scăderea acomodării, ceea ce conduce iniţial la astenopie acomodativă, apoi la presbiopie, necesitând corecţie optică (port de ochelari)
- scăderea transparenţei cristalinului, necesitând iluminare mai bună (de 2 ori mai mare la 45 ani, de 10 ori mai mare la 60 ani)
- scăderea câmpului vizual
- scăderea globală a propriocepţiei (test Romberg pozitiv)
Din punct de vedere vegetativ, apare o adaptare mai dificilă la munca în schimburi alternante, de noapte, sau jet lag, prin dificultăţi de ajustare a ritmurilor biologice la noul program, precum şi dificultăţi de acomodare la microclimat solicitant (temperaturi extreme).
Din punct de vedere mental:
- apar dificultăţi de memorie (soluţia este folosirea de notiţe scrise sau organizatoare electronice), încetinirea proceselor mentale, deciziile se iau mai încet, motiv pentru care în situaţii complexe care necesită reacţii rapide, vârstnicii pot face greşeli.
- învăţarea şi rezolvarea problemelor se fac prin alte mecanisme decât la tineri, prin comparaţie cu strategiile şi elementele deja cunoscute
Din punct de vedere medical:
- pot exista boli cronice, foarte frecvente de altfel, precum cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, atacul vascular cerebral, ateroscleroza, artroza, osteoporoza, depresia, cancerul
- persoanele pot urma tratamente cronice, cu posibile efecte secundare asupra vigilenţei
- impactul unei anumite patologii asupra capacităţii de muncă trebuie evaluat din punct de vedere funcţional şi nu organic (contează ceea ce poate face salariatul, nu diagnosticul), recuperarea trebuie să se facă precoce, urmând un plan de recuperare bine stabilit
- absenteismul pe motive medicale este mai rar, dar pe perioade mai lungi
Din punct de vedere profesional, vârstnicii:
- sunt mai de încredere, fac mai puţine greşeli
- sunt conştiincioşi, loiali, muncitori
- sunt mai puţin predispuşi la accidente
- sunt mai vulnerabili la agresiuni / violenţă la locul de muncă
- preferă locuri de muncă „part-time”
- preferă locuri de muncă în apropierea locuinţei
- pregătirea profesională / învăţarea se face într-un mod diferit
- au experienţă acumulată, strategii învăţate
- au abilităţi de comunicare interpersonale mai dezvoltate
- performanţa este apropiată de cea a colegilor tineri
