Organizarea timpului de munca
studiu de caz
Ergonomie organizatională
Studiu de caz: Aspecte ergonomice si legislative în organizarea timpului de muncă în domeniul medical, în activitatea medicilor rezidenti de medicină de urgentă din serviciul SMURD Tîrgu Mures
Introducere si expunere de motive
Conform definitiei Asociatiei Internationale de Ergonomie (IEA, International Ergonomics Association), adoptată în august 2000, ergonomia este disciplina stiintifică preocupată de întelegerea interactiunii dintre factorul uman si alte elemente ale sistemului de muncă si profesia care aplică principiile teoretice, informatiile si metodele organizationale în vederea optimizării bunăstării umane si a performantelor sistemului în general. Ramurile principale ale ergonomiei sunt: ergonomia fizică, ergonomia cognitivă si ergonomia organizatională.
Ergonomia organizatională este ramura ergonomiei care se preocupă de optimizarea sistemelor sociotehnice, incluzând structurile organizationale, politicile si procesele. Între subiectele relevante pentru această ramură a ergonomiei este inclusă si organizarea timpului de muncă.
Lucrarea de fată se ocupă de durata si organizarea timpului de muncă în domeniul medical.
Ea este inspirată de experienta participării la un stagiu de medicină de urgentă în serviciul SMURD din cadrul Spitalului Judetean de Urgentă Tîrgu Mures. În cadrul acestui serviciu, medicii rezidenti de medicină de urgentă anul I lucrează în schimburi alternante de 12 ore, urmate de repaus 24 ore, program denumit uzual 12 cu 24, ceea ce corespunde unui număr de 56 de ore de lucru pe săptămână, în conditiile în care legislatia românească, armonizată cu cea europeană, prevede un timp maxim de lucru, incluzând orele suplimentare de 48 ore.
Acest program de lucru a determinat după numai 2 săptămâni după începerea stagiului (perioada 15 ianuarie – 1 februarie 2007), acuze de oboseală fizică si neuropsihică marcată.
Durată lungă a timpului de muncă (56 ore/săpt.) este însă în acord cu recomandările actuale europene ale UEMS (Union Européenne des Médecins Spécialistes), al cărui membru asociat este si Colegiul Medicilor din România.
Lucrarea abordează problema din perspective diferite: perspectiva legislativă natională si europeană, consideratiile Colegiului Medicilor din România referitoare la programul de pregătire prin rezidentiat al medicilor si timpul de lucru, aspectele medicale a muncii în schimburi, principiile ergonomice asupra organizării timpului de muncă, iar în final sunt fiind prezentate recomandările de reorganizare a programului de lucru pentru optimizarea activitătii medicilor rezidenti de medicină de urgentă din serviciul SMURD.
Aspecte legislative în domeniul organizării timpului de lucru
Codul Muncii în versiunea actuală transpune în totalitate Directiva 2003/88/CE, care stabileste cerintele minime de securitate si sanatate în materie de organizare a timpului de lucru, aplicabile perioadelor minime de repaus zilnic, repaus saptamânal, concediu anual, pauzelor si timpului de lucru maxim săptămânal, precum si anumite aspecte ale muncii de noapte, ale muncii în schimburi si ale ritmului de lucru. Ca regulă generală, Directiva se aplică tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice.
Durata normală a timpului de muncă (art.109 si 110 din Codul Muncii)
Pentru salariatii angajati cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămână.
Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. În functie de specificul unitătii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata maximă legală a timpului de muncă (art. 111 din Codul Muncii)
Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăsi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin exceptie, durata timpului de muncă, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu conditia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referintă de 3 luni calendaristice, să nu depăsească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite sectoare de activitate, unităti sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel national, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate aplicabil, perioade de referintă mai mari de 3 luni, dar care să nu depăsească 12 luni.
Limitele muncii suplimentare (art. 118 din Codul Muncii)
Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 111 sau 112, după caz, este interzisă, cu exceptia cazului de fortă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecintelor unui accident.
Durata zilnică a timpului de muncă (art. 112 din Codul Muncii)
Pentru anumite sectoare de activitate, unităti sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Munca de noapte (art.122 din Codul Muncii)
Munca prestată între orele 22:00 si 06:00 este considerată muncă de noapte.
Salariatul de noapte reprezintă, după caz:
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel putin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proportie de cel putin 30% din timpul său lunar de lucru.
Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăsi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referintă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
Repausul săptămânal (art.132 din Codul Muncii)
Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta si duminica.
În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă si duminică ar prejudicia interesul public sau desfăsurarea normală a activitătii, repausul săptămânal poate fi acordat si în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Organizarea timpului de muncă în domeniul medical
UEMS (Union Européenne des Médecins Spécialistes/ European Union of Medical Specialists), al cărui membru asociat este si Colegiul Medicilor din România, este o organizatie care uneste asociatiile medicale profesionale nationale din tările europene. Politica UEMS urmăreste asigurarea calitătii actului medical si a pregătirii profesionale a medicilor din tările membre ale acestei organizatii, prin elaborarea unor criterii comune generale. În cadrul UEMS a luat fiintă în anul 1999 Consiliul European de Acreditare pentru Educatie Medicală Continuă (EACCME). Scopul acestei structuri este de a asigura recunoasterea diferitelor forme de Educatie Medicală Continuă din cadrul tărilor membre UEMS, de a asigura un nivel al calitătii ridicat al acestora si de a asigura schimbul european de credite EMC pentru medicii specialisti din Europa.
Cea mai recentă întâlnire a UEMS (Budapesta, 3-4 noiembrie 2006) a avut ca tema dezbaterea problemei relatiei timp de lucru-timp de pregătire/ instruire, organizatiile membre căzând de acord asupra faptului că în cele mai multe tări europene timpul de instruire al medicului este din ce în ce mai redus, acest fapt influentând calitatea actului medical, randamentul medicului si calitatea vietii acestuia.
În prezent, în domeniul sanitar, pentru medicii rezidenti, este o perioadă tranzitorie de 5 ani, timp în care timpul de lucru este redus progresiv, în mod succesiv la 58 ore (din 2004-2007), 56 ore (2007-2009), obiectivul final reprezentându-l o săptămână de lucru de 48 de ore.
Recomandarea UEMS a fost implementarea unei politici unitare si uniforme privind timpul de lucru în sectorul medical si în toate tările Uniunii Europene, desi aceasta este foarte dificilă, fiind necesara adoptarea în viitorul apropiat a unei motiuni prin care să se solicite modificarea Directivei 88/2003 pentru personalul medical.
Aspectele medicale ale muncii în schimburi
Dată fiind importanta existentei în permanentă unui serviciu medical de urgentă, munca în schimbul de noapte este inevitabilă si necesară. La fel de inevitabile sunt într-o anumită măsură si efectele secundare ale acestui program de muncă nefiziologic, care presupune inversarea temporară a ritmului circadian normal, a ritmurilor metabolice interne ale organismului, având ca efecte o serie de mecanisme fiziopatologice, dintre care cea mai evidentă este oboseala cronică.
Datorită ritmului circadian normal al fiintei umane, în cazul lucrătorilor care lucrează în schimbul de noapte, munca este percepută ca obositoare, iar somnul în timpul zilei ca superficial si neodihnitor. Munca în schimburi influentează de asemenea si viata socială, persoanele fiind în contratimp cu rudele sau cu prietenii, ceea ce poate reprezenta un factor stresant suplimentar.
Tulburările ritmului somn – veghe duc la somnolentă în timpul programului de lucru, afectând capacitatea lucrătorului de a actiona eficient si în sigurantă, ducând la cresterea riscurilor de greseli profesionale sau accidente de muncă. În cazul personalului medical care lucrează în serviciul de urgentă aceasta poate însemna greseli medicale sau accidente cu expunere la sânge, cu potential infectant.
De aici rezultă importanta alegerii duratei si organizării optimă a muncii în schimburi, pentru a minimiza efectele secundare ale acesteia. În această etapă se pot aplica studiile de fiziologia si psihologia muncii în diferite conditii de desfăsurare a activitătii, cu efect de ergonomizare, de optimizare a factorului timp în relatia om – profesiune.
Efecte asupra sănătătii:
- tulburări de somn: dificultăti de adormire după schimbul de noapte, somnul poate fi întrerupt de zgomot, activitatea familială, telefon
- tulburări gastrointestinale, în special la lucrătorii în schimburi rapid alternante: modificări ale apetitului si tranzitului intestinal, golire gastrică întârziată, incidentă crescută a ulcerului gastric
- riscul de boli cardiovasculare este crescut cu 40%, în parte datorită atitudinilor comportamentale: fumat, dietă dezechilibrată, lipsa efortului fizic
- probleme reproductive pentru femei: avort spontan, nasteri înainte de termen
- tendintă la depresie, exacerbarea tulburărilor psihice preexistente
- predispozitie la accidente de muncă datorită scăderii atentiei
În cadrul examenului la angajare si periodic, medicul de medicina muncii care are în sarcină sănătatea lucrătorilor care lucrează în schimburi urmăreste în mod special acuzele cardiovasculare, gastrointestinale, psihoemotionale si boli cronice precum epilepsia, diabetul, astmul bronsic, dificultătile în vederea nocturnă.
Importanta examenului medical al angajatilor care desfăsoară muncă de noapte este subliniată de art.124 din Codul Muncii, care prevede de asemenea ca salariatii care desfăsoară muncă de noapte si au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuti la o muncă de zi pentru care sunt apti.
Există într-adevăr indivizi care au o capacitate scăzută pentru munca de noapte, din motive încă insuficient cunoscute din punct de vedere medical, legate cel mai probabil de o susceptibilitate a ritmurilor circadiene individuale la desincronizare sau inabilitatea persoanelor în cauză de a se readapta. Profilul acestor indivizi este caracterizat de un somn de calitate slabă, oboseală persistentă, labilitate psiho-emotională, folosirea excesivă a medicatiei hipnogene. Recomandările medicale trebuie să includă indicatii pentru controlul factorilor perturbatori ai odihnei ca zgomotul din timpul zilei, intreruperile sociale sau familiale ale somnului, folosirea de medicamente sau cafeină, alti factori. În final, aceste persoane trebuie să fie repartizate a efectua numai muncă de zi.
Principii fiziologice si ergonomice generale în organizarea timpului de muncă
Nu există însă un program ideal de muncă în schimburi pentru orice situatie, solutia optimă trebuind a fi găsită în functie de cazul concret, existând avantaje si dezavantaje în toate cazurile.
Sunt practic posibile sute de variante de organizare a muncii în schimburi care diferă între ele prin:
- durata schimbului de lucru
- schimburi fixe sau alternante
- numărul de schimburi lucrate succesiv fără o zi de odihnă
- numărul de ore suplimentare
- numărul de ore de odihnă între schimburi
- durata si organizarea pauzelor de odihnă în cursul unui schimb
- program de lucru regulat si previzibil sau nu
Munca în schimburi fixe de noapte prezintă avantajul adaptării în timp organismului la activitatea nocturnă în câteva zile. Cu toate acestea adaptarea nu este niciodată completă, chiar în cazul persoanelor care lucrează mult timp în schimburi de noapte, datorită faptului că angajatii se reîntorc la un program de zi în timpul zilelor libere si datorită nevoii de armonizare a programului social cu cel al prietenilor sau familiei.
Munca în schimburi alternante presupune probleme similare de adaptare partială la programul de muncă, întrucât organismului nu i se acordă niciodată timp pentru a se adapta unui ritm sau altul, motiv pentru care lucrătorii în schimburi alternante prezintă acuze de oboseală fizică si stres neuropsihic mai accentuate decât cei care lucrează în schimburi fixe.
Directia si viteza de rotatie a schimburilor alternante au de asemenea o importantă deosebită, studiile arătând că rotatia înainte (din schimbul de zi în cel de dupămasă/seară, apoi în cel de noapte) este mai bine tolerată decât rotatia schimburilor în sens invers (principiul nu se aplică în cazul schimburilor de 12 ore). Viteza de rotatie a schimburilor este importantă prin aceea că o viteză scăzută permite adaptarea organismului.
În Statele Unite se preferă o viteză mai scăzută a alternării schimburilor de muncă, decât în Europa, unde viteza alternării acestora este mai mare.
Perioada de odihnă între schimburi este importantă pentru refacerea organismului, dar depinde de asemenea de îndatoririle neprofesionale ale lucrătorilor, activitătile familiale sau hobbyuri care ocupă adesea timpul destinat odihnei, ceea ce duce la acumularea de oboseală de-a lungul mai multor zile lucrate consecutiv.
Avantajele muncii în schimburi sunt reprezentate de orele libere în timpul zilei si de sporul acordat.
Recomandări ergonomice in cazul luat in studiu
Aplicarea principiilor ergonomice si medicale de organizare a timpului de lucru pentru optimizarea activitătii medicilor rezidenti din serviciul SMURD
Principii ergonomice si medicale recomandate:
- scurtarea duratei timpului de muncă de la 56 ore la 48, după cum prevede legislatia natională si europeană
- alternare lentă a schimburilor de zi si de noapte pentru menajarea ritmurilor fiziologice circadiene si favorizarea adaptării organismului
- intercalarea unui scurt interval de zile pauză între zile consecutive de lucru pentru prevenirea acumulării oboselii
Rezultatele aplicării acestor principii se pot observa în tabelul de mai jos care prezintă pe primul rând modelul actual de organizare al timpului de muncă, cu durată mare de 56 ore/săptămână si cu schimburi rapid alternante, complet nefiziologice, care au dus rapid la epuizarea rezervelor organismului si acumularea oboselii fizice si a stressului neuropsihic.
În rândurile doi si trei sunt prezentate solutiile de reorganizare optimă a programului de lucru, pentru o durată de muncă de 56 ore/săptămână (temporar) si ulterior pentru o durată de muncă de 48 ore/săptămână.
[clic pe imagine pentru a o mari]
Rămâne însă la latitudinea managerului de a decide aplicarea în practică a acestei solutii.
Referinte bibliografice
| 
